Postări

Se afișează postări din iunie, 2018

Scrisoare către el

            Îţi văd invidia din ochi, înconjurată si inhibată în frică. Frica de a o pierde. Începe încet, e doar răceală, dar raceala se accentuează, si dintr-o dată ea devine distantă, de tine, de tot ce reprezentaţi voi împreună. O vezi privindu-mă, sorbându-mă cu fiecare privire şi fiind atentă la fiecare gest al meu iar în acel moment, tu dai vina pe mine când de fapt e numai vina ta. Stai liniştit nici ea, şi nici o alta nu mai imi atrag atenţia, tu eşti doar un copil ce a păşit în lumea oamenilor maturi iar acum ţi-e frică. O să te informez că indiferent dacă pe mine nu mă interesează, sigur va exista altul, pe care îl va interesa şi sincer, o vei pierde atunci. O vei pierde cum au pierdu-o şi alţii înaintea ta,  pentru că o femeie nu poate avea grijă de un copil la nesfârşit, cum nici un bărbat nu poate avea grijă de o copila la infinit. E reciprocitate. Deci nu e vina mea, ci a ta, pentru că stadiul tău de maturitate e la nivel de maternitate, indiferent de orice crezi tu că r