Delicat

    Constat la ceva ani dupa ce am renuntat la noptile de scris in hamac,  că lumea asta a devenit tot mai plăpândă şi mai delicată.  Ar fi răutacios să găsesc alt apelativ , când *delicat* este cel mai fin epitet in conjunctura asta.  Am constatat ca oamenii se hrănesc cu iluzii,  iar in momentul in care sunt loviti de adevăr , mintea lor nu il poate accepta.  Constat cu stupoare ca lumea de panseluţe în care trăim nu are şanse la o evoluţie sau îmbunatatire,  si nu din lipsa de potential, ci din cauza incapacităţii oamenilor de a se împaca cu adevărul.  Delicat este si contextul în care lumea a devenit genul de loc unde toti oamenii caută ieşitul din comun,  toti vor sa trăiască şi nimeni nu e superficial,  dar defapt asa suntem toţi.  Orice cuvânt poate deveni o problemă, astfel exprimandu-se o dorinţa generala de a ne pierde identitatea şi a rămâne blocaţi intr-un spaţiu gol, inconjurati de orice spune altcineva ca e ok.  Lumea a devenit atât de delicată incat poţi să îi pui realul pe tavă,  iar ea i-ar cere să îşi demonstreze autenticitatea printre copii.  Păcat că după atâta timp,  am decăzut ca specie,  la nivelul in care este delicat pentru noi să empatizam cu ceilaţi, si mai delicat sa acceptăm empatia, iar cel mai delicat,  sa fim sinceri cu noi înşine. Pot sa afirm , într-un moment de megalomanie, că nu ma asteptam sa ma regasesc si mai puţin in oameni după atâta amar de vreme.  Si mai trist ma face faptul ca oamenii nu stiu a lega relatii inter-umane care sa nu se bazeze pe altceva decât propriile nevoi de a le fii recunoscută identitatea.


Bravo umanitate!  Ai devenit o maşinărie!